În toată țara domnește o neliniște profundă în rândul profesorilor. Cadrele didactice, deja epuizate de salarizare modică și de un sistem copleșit de proceduri stâlcitoare, se confruntă acum cu noi atacuri asupra stabilității lor: reducerea posturilor, înghețări salariale, reorganizări și promisiuni care nu aduc nicio schimbare reală.
Ani de zile, profesorii au ținut în viață educația românească. Mulți au lucrat fără pauze, au cumpărat rechizite din propriul buzunar, au suplinit lipsurile cu pasiune și dedicare. Astăzi, însă, se văd trădați: sunt închise școli întregi, normele de lucru cresc, salariile rămân plafonate. Pentru cei mai dedicați dintre ei, motivația profesională se evaporă.
Măsurile recente amenință și potențialul viitoarelor generații de profesori. Puțini cei tineri, calificați și dedicați, își mai doresc o carieră în învățământ când văd cât de puțin sunt răsplătiți. Rezultatul? Tânăra generație se îndepărtează de școală, cei care rămân se simt sufocați și neapreciați.
PSD, care odinioară declara că pune educația pe primul plan, a preferat tăcerea și conformismul în fața PNL. Niciun lider social‑democrat nu a luat cuvântul în apărarea profesorilor, niciun plan concret nu a fost prezentat. În loc să își onoreze propriile angajamente și valori, partidul pare să fi ales obediența în coaliție peste apărarea dascălilor.
Rezultatul este o criză tacită, dar profundă. Profesorii simt că nu mai au sprijin din partea clasei politice, iar sistemul educațional pare tot mai mult un labirint al frustărilor. Școala riscă să devină o instituție a resemnării, nu un loc al formării și al generațiilor ce urmează să construiască viitorul.
