Oare câte spitale mai trebuie să ardă în România ca să înțelegem că fără realizarea de construcții noi nu vom depăși niciodată această etapă?
La momentul de față peste 90% din clădirile de sănătate din România au durata de viață expirată, unele și de două ori, fiind construite la începutul secolului trecut. Instalațiile electrice la momentul de față sunt încărcate și de trei-patru ori peste capacitatea lor maximă, motiv pentru care prizele și chiar firele din pereți se încing și la un moment dat iau foc.
De asemenea condițiile de evacuare nu pot fi îndeplinite, multe dintre clădiri nu respectă lățimea căilor de evacuare de minim 2.50m.
Peste 97% din clădirile de sănătate și cele de învățământ nu dispun de autorizație de securitate la incendiu și nu au nici o șansă să fie aduse la norme.
Soluția este una simplă: realizarea unui amplu program de reconstruire a spitalelor județene pe baza unor proiecte tip, program ce poate dura patru ani și care poate fi gestionat de către Compania Națională de Investiții.
Directorii de spitale în multe din cazuri sunt niște eroi: ei încearcă să lucreze ca pe front, fără condiții minimale de siguranță. Fiecare director de spitale știe că la un moment dat va veni rândul său și va trebui să răspundă în locul politicienilor care se spală pe mâini.
Aceștia solicită fonduri și clădiri noi anual, știu prea bine în ce situația se află, dar autoritățile locale și guvernul refuză să dea bani, deși vorbim de un proiect ce în total nu poate depăși 1 miliarde de euro pe doar 10 ani.
Bani există, însă ei se fură, nu doar de guvernul de astăzi, de toate guvernele de după 1989.
După fiecare incendiu ni se vinde aceeași poveste, la televizor se face același teatru ieftin: managerii sunt de vină, ei trebuie demiși, nu și-au făcut treaba. În majoritatea cazurilor aceștia cu greu pot duce dificultățile unui spital subfinanțat nu din lipsa banilor ci pentru că ei se fură.
Prin sistemul de sănătate se fură anual miliarde de euro, Casa Națională de Sănătate reprezentând o altă instituția căpușată de partidel politice.
Problema este una sistemică, nu se poate să dai vina la nesfârșit pe asistente și pe femeile de serviciu.
