OPINII

Viktor Orban, ultimul lingău al lui Putin

Devenit, din mare anticomunist, cel mai fidel țucălar al unui dement care vrea să reînvie Uniunea Sovietică, Viktor Orban are o îndelungată tradiție a linsului unde-a scuipat. S-a contrazis de atâtea ori, a spus una ca să facă alta, încât nimeni, din lumea civilizată, nu mai poate avea încredere în el. Pentru toți, Orban a ajuns un paria, un dictator wannabe, care visează să fie și el un tiran ca idolul lui, Putin, dar n-are nici focoasele nucleare și nici gazele naturale ale acestuia – are doar gazele lui intestinale care par să i se fi urcat la cap și să-l fi amețit cu totul.

De când a început războiul de exterminare din Ucraina, Orban nu a condamnat nici măcar o dată în mod categoric această invazie criminală, ci a recurs la jumătăți de măsură, vorbind cu jumătate de gură, doar-doar să nu-și supere marele stăpân de la Kremlin. Căci niciun alt șef de guvern din țările UE nu se află într-o relație atât de strânsă cu Putin cum este Orban. Practic, Orban e mufat ca o ventuză la bucile Piticului Atomic și de acolo pare să-și tragă energia de tiran în devenire. Din 2009, n-a trecut un singur an în care cei doi să nu se fi întâlnit. Inclusiv luna trecută s-au reunit la Moscova și, dacă ați văzut fotografiile, Putin l-a ținut la celebra lui masă nesfârșită mai aproape cu câțiva metri decât i-a ținut pe toți demnitarii și oligarhii ruși. Evident, la conferința de presă comună, Orban nu a ratat ocazia să mai tragă o copită UE, subliniind cât de inutile sunt sancțiunile organizației împotriva Rusiei.

Iar când Rusia a invadat Ucraina, Orban s-a mulțumit să declare, sec: „Rusia a atacat militar Ucraina. Împreună cu partenerii noştri din NATO şi UE condamnăm acţiunile militare ale Rusiei” – ferindu-se însă ca dracul de tămâie să pronunțe cuvintele „război” și „agresiune”. Și, în timp ce multe dintre țările Europei, inclusiv România, ca și țări a căror neutralitate este incontestabilă, precum Finlanda sau Suedia, au anunțat că vor trimite armament ucrainenilor, spre a-și apăra țara împotriva barbariei rusești, Ungaria a refuzat categoric să facă același lucru.

Citește și: Vladimir Putin este Nebun, nu Rege

De ce procedează Viktor Orban astfel? Cum de este posibil ca un om ca el, care a făcut carieră în politică, după 1989, pozând în anticomunist și anti-URSS, să devină acum cea mai umilă slugă a unui tiran cu nostalgii sovietice? Mulți îl laudă, zicând că el urmărește doar interesele poporului său și de aceea face aceste jonglerii între UE și Rusia. Nimic mai fals: Orban nu urmărește decât propria îmbogățire și propria sete de putere, puțin îi pasă de popor. El vrea să rămână în istorie, ca și Putin, drept reîntregitorul țării – în cazul lui al fantezistei „Ungaria Mare” – și de aceea e atât de entuziasmat de războiul de cucerire dus de dictatorul senil de la Kremlin în Ucraina: pentru că visează, în taină ca într-o zi să anexeze și el Ardealul, așa cum a anexat Putin Crimeea și „republicile” din estul Ucrainei.

Așa că nu vă lăsați păcăliți: Orban nu este patriot, așa cum vrea să pozeze, ci doar un profitor fără scrupule, un oportunist fără principii. Căci nu poate fi patriot un om care se ploconește în fața celor care i-au ucis înaintașii, în 1956. Iar politica lui duplicitară, prin care vrea să ia banii UE, dar să facă temenele lui Putin, nu va mai funcționa prea mult, mai ales după ultimele evoluții. Orban vrea el să facă pe mielul blând, care suge de la două oi, dar s-ar putea ca oaia UE să fi devenit între timp berbec.

Citește și:

Războiul a inspirat elevii din Rusia să facă roboți în formă de tancuri. Cum au fost tratați elevii români prezenți la concurs

Președintele Ucrainei stă în fața războiului, președintele României ar fi fugit la schi în Austria

Ucrainenii din Kiev, pregătiți să predea ‘lecţia vieţii lor’ rușilor: Cum este așteptată armata roșie în capitala Ucrainei (AFP)

Related Articles

Back to top button