OPINII

Virgil Popescu nu e chiar hoț, dar e ăla care „a ținut de șase” pentru hoți!

Speriați că vine AUR la putere și-o să înțarce bălaia pomenilor de la stat, aseară toate televiziunile vândute și cu terenul de sub ele guvernului, toții țuțării și influencerii cumpărați pe-o ciorbă și un voucher, toți gurnaliștii și pișcotarii atârnați la țâța ajutoarelor guvernamentale au intrat în fibrilații: „Săriți, lume, că-l strânge de gât Simion pe domnu ministru Popescu!” Mărturisesc că nu văzusem scena din Parlament și, când am citit peste tot despre „strânsul de gât”, chiar m-am gândit că l-o fi prins George Simion pe ministrul Energiei și i-a vârât mâinile-n beregată, să-l sugrume și mai multe nu! Dar, când am urmărit până la urmă imaginile, ce să vezi: Simion îl bătea pe umăr pe ministru, fără să-l atingă nici măcar pe mărul lui Adam!

Că bătaia asta pe umeri s-a transformat, în ochii presei cumpărate de guvern, într-o bătaie ca-n șapte păcate, în care Virgilică mai avea puțin și suna SMURDU, nu mă miră. Mă miră însă cum de presa nu se întreabă de ce Simion i-a zis ăluia că e hoț. Fiindcă, dacă presarii ar fi avut curiozitatea să se întrebe, ar fi descoperit lucruri care-l califică pe onor ministru să poată fi numit dacă nu neapărat hoț, atunci cu siguranță complice al hoților.

Pentru cei care au deschis mai târziu aparatele de radio, televiziune și pagina de Goagăl, să reamintim așa, ca fapt divers, doar una dintre isprăvile săvârșite de domnul Virgil Popescu în 2020, pe când era ministru al Economiei:   a aprobat achiziția cu 30 de milioane de euro, bani de la buget, a 96 milioane de măști din Vietnam, a schimbat, peste noapte, obiectul de activitate al unei companii cu profil energetic, SAPE, ca aceasta să poată cumpăra măștile, dar apoi a mandatat o altă companie din subordine – Romarm – să le achiziționeze și să se ocupe de transportul lor. Măștile au mucegăit prin depozite, banii s-au dus la băieții deștepți, iar ministrul, care propunea pe atunci ca ministerul să primească măștile rămase nefolosite ca… dividende (de râsul curcilor și alta nu!) a fost atât de apreciat pentru acest tun dat banilor țării, încât a fost promovat ministru al Energiei.

În această nouă calitate, el a acționat – voit sau nu, asta doar procurorii o pot spune, dacă li se va da voie să-l ia nițel la puricat – nu în interesul cetățenilor României, ci în interesul băieților deștepți. De-aia zic că, dacă n-o fi chiar hoț în toată puterea cuvântului, cum l-a făcut Simion, atunci cu siguranță Virgil Popescu e ăla care a ținut de șase pentru ca hoții să poată da lovitura. Și să o luăm cu începutul, mai precis cu începutul anului trecut, când i-auziți ce declara mândrețea de ministru: „Prețul gazelor pentru consumatorii casnici ar trebui să scadă cu 10-15% de la 1 iulie, când piața va fi complet liberalizată. Inclusiv la iarnă prețul va fi mai mic decât achiziționează în acest moment furnizorii de pe piață și ne vom asigura că această scădere de preț se va regăsi și în facturile românilor, ale clienților casnici”. Ați priceput, da? Adică urma o liberalizare, dar ministrul era convins că asta va duce la ieftinirea gazelor, nu la scumpirea lor, cum spun legile economiei de piață! Mi-e greu să cred că domnul inginer Popescu, care a mai făcut rost și de o diplomă de doctor în științe economice, e atât de bolovan încât nu știe cum funcționează economia! Și la fel de greu îmi vine să cred că nu l-a tras nimeni din minister de mânecă, să-i zică: „Bre, dacă liberalizăm piața prețurile o să explodeze!” Mult mai curând mi se pare că domnul ministru a liberalizat în mod nechibzuit piața pentru a-i îmbogăți pe băieții deștepți și a-i sărăci pe românii de rând. Fiindcă, tocmai pe 31 decembrie 2021, când unii deschideau deja șampaniile de Revelion, ministru a dat o OUG „pentru modificarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale”, prin care, pentru ca furnizorii de energie să nu iasă în pierdere dacă beneficiarii și consumatorii ar fi vrut să renunțe la contracte, ministrul decidea ca furnizorii să fie despăgubiți de beneficiari! Cu alte cuvinte, păgubașii să-i despăgubească pe hoții fiindcă nu și-au ținut buzunarele suficiente de căscate ca hoții să-i poată fura în voie!

Citește și: Românii nemulțumiți de Simion: a fost prea blând cu ministrul energiei

În loc să servească poporul, așa cum a jurat când a fost numit ministru, în loc să se întrebe de ce cresc prețurile la gaze și energie electrică, de vreme ce 80% din necesarul României este acoperit de producția internă, ministrul Popescu s-a făcut că închide ochii când șmecherii din energie i-au jefuit fără milă pe români; s-au trezit pensionari cu pensii de 1.400 de lei că au de plătit facturi de 2.000, s-au amărât oameni atât de mult că n-au de unde scoate bani pentru facturile uriașe încât au murit de inimă rea.

Unde a fost ministrul Popescu în tot acest timp? De ce n-a mișcat un deget să-i apere? Păi mă scuzați, domnule Popescu, în condițiile astea George Simion a fost chiar blând că v-a numit hoț și nu v-a umflat de guler, cum ar fi făcut milioane de români pe care i-ați sufocat cu facturile nesimțite! Și ziceți mersi că ieri, în Parlament, v-ați aflat față în față cu Simion, și nu cu altul. Bunăoară, cu unul, Tudor din Vladimiri, mai cunoscut ca Tudor Vladimirescu, care zicea, pe la 1821: „Șarpele când îți iasă înainte, dai cu ciomagul să-l lovești, ca să-ți aperi viața, care mai de multe ori ni se primejduiește din mușcarea lui. Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?” Sau o să-mi ziceți acum că și Tudor Vladimirescu era un extremist?

Citește și:

După Mintia, Popescu închide ALRO Slatina și AZO Mureș

Hidrocentralele abandonate, salvarea crizei energetice

Ciolacu: PSD va vota împotriva moţiunii pentru demiterea ministrului Energiei

Related Articles

Back to top button