La marginea Bulevardului Primăverii din Iași, între blocuri și drumuri aglomerate, a existat cândva o fabrică ce dădea viață cartierului și sens vieții a mii de oameni: Țesătura, cunoscută mai târziu drept Iașitex. Astăzi, pe acel loc sunt doar ruine, resturi și planuri neterminate. Nimeni nu mai bate din palme pentru producție, nu mai iese fum pe hornuri, iar oamenii care au muncit acolo zeci de ani se uită înapoi cu un nod în gât.
O fabrică cât un oraș mic
Cândva, Țesătura era una dintre cele mai mari fabrici de textile din România. În anii ’80, aproape 7.000 de oameni lucrau aici – o comunitate în sine. Se cosea, se țesea, se exporta. Se lucra mult, dar exista o mândrie tăcută: oamenii știau că ce fac contează.
Privatizarea a venit după Revoluție, ca în multe alte părți. În 2003, fabrica a fost preluată de un grup privat. De-atunci, a început declinul. Tot mai puțini angajați, tot mai puțină producție. Până când, în cele din urmă, totul s-a oprit.
Promisiuni mari. Și apoi – nimic
În 2018, terenul pe care se află fabrica – cam 6 hectare – a fost scos la vânzare. E o zonă centrală, scumpă, și investitorii au simțit imediat potențialul imobiliar. Se vorbea despre mall-uri, birouri, apartamente moderne. Proiecte de zeci de milioane de euro. Totul suna frumos pe hârtie.
Dar realitatea a fost alta. În locul clădirilor moderne au venit buldozerele. Au dărâmat halele una câte una. Au rămas mormane de moloz, fiare ruginite și o promisiune nerespectată.
Demolarea, ca o rană deschisă
Cei care locuiesc în apropiere își amintesc încă vuietul utilajelor grele. Terenul a fost ras, dar n-a fost curățat. Tone de deșeuri au rămas abandonate. În loc de un cartier nou, oamenii au rămas cu un câmp plin de praf și pericole.
„Nu mai putem deschide geamurile, vine miros de fier și praf. Vara nu poți sta în casă,” spune o locatară din zonă. Iar cei care au lucrat la fabrică nici măcar nu vor să mai treacă prin apropiere.
Vieți șterse odată cu praful din fabrică
Pentru mulți dintre foștii angajați, închiderea fabricii nu a fost doar pierderea unui loc de muncă. A fost sfârșitul unei etape din viață. „Am muncit 30 de ani aici. Nu credeam că o să o văd prăbușită. Ne-au dat afară, ne-au dat niște compensații mizerabile și gata. S-a șters cu tot cu istorie,” spune un fost maistru.
Un alt angajat povestește cu lacrimi în ochi: „A fost a doua mea casă. Acum e o groapă plină de gunoaie. Asta a rămas din munca noastră.”
Cine mai are grijă de trecut?
Distrugerea Țesăturii nu este un caz izolat. În Iași, tot mai multe foste fabrici au fost rase pentru a face loc „dezvoltării”. Dar ce fel de dezvoltare e aceea care distruge fără să reconstruiască nimic în schimb? Unde sunt planurile, blocurile, parcurile? Cine răspunde pentru locurile părăsite care afectează sănătatea și siguranța locuitorilor?
Și, mai ales, cine mai are grijă de memoria muncii și a oamenilor care au ținut în picioare economia acestui oraș timp de zeci de ani?
