A făcut rapid înconjurul lumii știrea că unul dintre cei mai puternici oligarhi ruși, Roman Abramovici, negociator din partea rusă în discuțiile de pace cu Ucraina, ar fi prezentat simptome de otrăvire, ca și doi dintre negociatorii părții ucrainene. Un apropiat al oligarhului a declarat chiar că, în timp ce se afla în Turcia, „Roman a rămas fără vedere câteva ore”. Pe surse s-a vehiculat ideea că toate trei „victimele” ar fi fost otrăvite de reprezentanți ai aripii dure de la Kremlin, care au vrut astfel să saboteze negocierile de pace. Azi-noapte însă, cei doi „otrăviți” ucraineni au declarat că nu au prezentat niciun fel de simptome, cum se vehiculase inițial, ci că se simt excelent, sugerând că toată tevatura e doar o altă încercare rusească de inducere în eroare a opiniei publice, pe principiul: dacă nu poți să-i otrăvești pe toți, măcar intoxică-i!
Adevărul este că, dacă ar fi fost serviți cu niște ciocolată caldă cu noviciok, ca familia spionului Skripal, sau cu un ceai cu poloniu, ca spionul Litvinenko, niciunul dintre cei presupuși implicați nu ar mai fi putut vorbi despre asta prea curând – în cazul în care ar mai putea să mai vorbească vreodată. Pentru că atunci când te ia în vizor FSB-ul, urmașul KGB-ului, trebuie să ai un noroc chior ca să scapi cu doar câteva săptămâni de comă – cum a scăpat Navalnîi, și el victimă a noviciokului. De aceea, ar trebui să credem mai curând că zarva stârnită de Abramovici în legătură cu presupusa lui otrăvire e doar un steag fals, o operațiune menită să cosmetizeze imaginea de „cățeluș al lui Putin” pe care oligarhul o are și, în ultimă instanță, să determine autoritățile occidentale să fie mai milostive cu el. „Vedeți, pare a spune Abramovici, Putin a fost în stare să mă otrăvească și pe mine, nu vă este milă? Nu-mi dați și mie măcar vreo trei iahturi și cinci castele înapoi, că de Chelsea Londra știu că m-am lins pe bot?”
Și, ca să ne dăm seama că tot scandalul iscat în legătură cu „otrăvirea” lui Abramovici nu este decât o perdea de fum, e suficient să ne reamintim cine este Abramovici: un individ alunecos, care toată viața lui a știut să evite în ultima clipă căderea, schimbând taberele și aflându-se de fiecare dată de partea învingătorilor. Orfan de părinți și crescut de bunici, Abramovici a avut o copilărie modestă și, în adolescență, s-a înscris în Comsomol (un fel de UTC sovietic), dovedind o clară înclinație spre politică. După absolvirea facultății, el a fost recrutat de KGB, ca atâția alți tineri comsomoliști „promițători”, și i s-a încredințat rolul de „tânăr antreprenor”. Modelul este știut, a fost implementat în toate fostele țări comuniste, inclusiv în România: este suficient să vă uitați câți dintre mogulii deveniți după Revoluție „oameni de afaceri de succes” au trecut mai întâi prin filiera UTC/Securitate și o să vă lămuriți de asta. Abramovici și-a început ascensiunea ca slugă fidelă și apoi asociat al oligarhului Boris Berezovski, patron al uneia dintre cele mai mari companii petrolifere din Rusia, Sibnetft, și al unei părți din Rusal, cel mai mare producător rusesc de aluminiu. Ca un șarpe încălzit la sân, Abramovici i-a furat apoi cu nerușinare afacerea lui Berezovski, iar acesta a avut bunul simț să se „sinucidă” în condiții dubioase la Londra, după ce intrase în conflict cu noul regim de la Kremlin.
Citește și: Vladimir Putin este Nebun, nu Rege
Vicleanul Abramovici și-a croit drum prin șpăgi colosale – a angajat cu jumătate de milion de lire sterline un avocat care, întâmplător, era și fiul judecătoarei care i-a predat lui Roman toată averea lui Berezovski. Mai târziu, când și-a dat seama că Elțîn este o mârțoagă leșinată, Abramovici a mizat total pe Putin, noua stea de la Moscova și la începuturile relației dintre ei n-a ezitat să-l cadorisească pe fostul ofițer KGB, care se îmbrăca precum sărakii, cu un rând de costume și câteva perechi de pantofi italienești de lux, ca să intre în grațiile lui. Atâta doar că, după ce l-a trădat pe Elțîn, Abramovici nu a fost tratat de Putin cu mănuși. Dimpotrivă, el nu a fost altceva decât un sclav de lux al urmașului lui Elțîn. În schimbul dobândirii unei averi colosale (a vândut Sibneft cu 13 miliarde de dolari, după ce o cumpărase cu doar 100 de milioane!), Abramovici și-a vândut toată libertatea și a trebuit să accepte funcția de guvernator al îndepărtatei regiuni răsăritene Ciuhotka, o zonă izolată, blocată de ghețuri, situată dincolo de Alaska, peste Strâmtoarea Bering. Practic, Abramovici a stat acolo ani întregi ca într-o colivie de aur, fiind obligat să investească miliarde de ruble din averea personală în dezvoltarea infrastructurii provinciei. Știa că, dacă refuză, putea oricând să aibă soarta altor oligarhi, ca Hodorkovski, trimis zece ani la pușcărie fiindcă nu acceptase să încheie cu Putin un pact similar.
Astăzi, când de uriașa lui avere s-a cam ales praful, din cauza sancțiunilor impuse de Occident, Abramovici nu mai are niciun interes să-l sprijine pe Putin. Și, prea fricos ca să i se opună fățiș dementului de la Kremlin, el pare să fi adoptat tactica generalului Stănculescu față de Ceaușescu – atâta doar că nu și-a pus piciorul în ghips, ci se preface otrăvit, ca să câștige simpatia occidentalilor. Dar atitudinea lui spune multe, căci Abramovici este ca acea marmotă nord-americană care prevestește venirea primăverii: faptul că Abramovici, un „supraviețuitor” de meserie, un om care a știut întotdeauna să se desprindă de foștii stăpâni, indiferent că ei se numeau Berezovksi sau Elțîn, ca să rămână în viață, în tabăra învingătoare, vrea acum să se „extragă” din clica putinistă demonstrează că prăbușirea lui Putin nu e departe: „groparul” Abramovici are mână bună la îngropat cadavre vii…
Citește și:
